Cerul va fi indigo - Review

Descoperă nuanțele crimei perfecte într-un roman original și copleșitor.

Ce părere ai despre un roman care se insinuează ca o promisiune în viața ta? „Cerul va fi indigo”, ne anunță Monica Ramirez de pe coperta celei mai noi cărți, lansate în cadrul Bookfest 2024. O promisiune că vom fi copleșiți de sentimente dincolo de fire, plonjând în adâncul subconștientului, acolo unde păcatul e doar o geană de întuneric, iar spiritul, o nuanță de indigo ce se desprinde sacră din beznă?

Ne-am molipsit de poezie, și poate că nu e cazul, fiindcă ce ne dorim este să îți oferim părerea noastră despre ultima realizare literară a uneia dintre scriitoarele noastre preferate. Va fi cerul indigo? Să descoperim împreună!

„Bine ați venit în infern”. Mai mult Lost decât Survivor

Popularitatea emisiunilor de tip Survivor, în care concurenții se întrec pentru a obține un mare premiu, supraviețuind în condiții precare în spații necivilizate, e în creștere, și poate că un motiv în acest sens e aparenta blazare a omului modern, care ia de-a gata toate avantajele traiului într-o societate dezvoltată, nutrind sentimente de nostalgie la adresa zorilor civilizației sale.

Sau poate cine știe, poate că ți-ai dori să participi la Survivor ca să-ți demonstrezi, ție și celorlalți, ce poți. Ne hazardăm să mergem și mai departe: dar dacă ai cocheta cu ideea de a avea o asemenea experiență nu pentru a arăta, ci pentru a ascunde? Dacă dorești să scapi din corsetul unei vieți inchizitoriale în libertatea lipsită de responsabilitate asumată pentru păcatele tale? Zicem și noi! Atunci o competiție precum American Dreamtown, „Survivor”-ul impecabil imaginat de autoare, ar fi prilejul perfect să te pierzi... în întuneric.

După un incipit în forță, care îți ridică părul pe tine (unul dintre cele mai bune marca Monica Ramirez), pătrundem în lumea lui Michelle, o fată tânără, cu o personalitate plăcută, ce este însă mult mai mult decât ghicești la prima apariție. Acesta e de fapt elementul comun al celor cincisprezece eroi (și antieroi) care pornesc în aventura vieții lor, un concurs televizat ce recreează în detaliu condițiile istorice ale primei colonii de succes americane, Jamestown, înființată la începutul secolului al XVII-lea de către coloniștii englezi în Lumea Nouă.

Ai renunța la burgeri, la Netflix și la băile cu spumă pentru a-ți cultiva singur/ă porumbul, a bate untul și a trăi într-o comunitate formată din femei și bărbați complet necunoscuți, pentru o perioadă de 6 luni? Înainte de a spune clar „nu”, îți amintim că primești 50000 de dolari numai pentru simpla participare. Iar dacă vine și bonusul, că acolo te poți juca de-a v-ați ascunselea cu proprii demoni, parcă perspectiva devine chiar îmbucurătoare. Cel puțin Michelle așa consideră. Pasionată de istorie (una dintre cerințele organizatorilor), fata își depune candidatura în ciuda avertizărilor formulate de sora sa, și este cooptată în comunitatea ce va călători departe în trecut.

Dar ceea ce sună a Survivor cu iz de lecție de istorie americană se transformă cât de curând, într-un spirit ingenios, într-o reeditare a celebrului serial Lost. E suficient să arunci o privire pe descrierea insulei pe care poposesc Michelle și ceilalți paisprezece participanți ca să pricepi că acest reality show e cu totul aparte.

„Insula se înălța tăcută și misterioasă din apele cenușii și agitate, pinii înalți ce-o mărgineau semănând cu un batalion de soldați așezați în formație ca pentru a forma o barieră protectoare ce părea să blocheze lumina și să învăluie insula într-o umbră mohorâtă. Stânci negre și zimțate înconjurau ridicătura de pământ pe toate părțile, cu excepția unei fâșii înguste de plajă care ducea la un dig din lemn ce se extindea în Atlantic ca un deget acuzator. O pâclă sidefie se ridica de pe apă pentru a se strecura printre trunchiurile copacilor ale căror vârfuri păreau să facă găuri în norii indigo”.

În tot acest timp, ochi inumani, ochi supraveghetori, de Big Brother și de prădători, te țintuiesc de peste tot și un spectru încornorat se tot arată în diverse ipostaze. Splendid mod de a face atmosferă, nu? Când adăugăm și țepușele ascuțite înfipte în vârful gardului coloniei de pe insula necunoscută, începi să te întrebi ce monștri vor să țină afară porțile masive. Întrebarea e, firește, greșită, căci adevărata chestiune e ce monștri vor să țină înăuntru.

Căci alături de Michelle, la rândul său „secretoasă” (da, e zgârcită în detalii și cu noi, cititorii), stau încă paisprezece oameni ce reprezintă perfect prototipuri sociale. Avem frumoasa balului, The Southern Belle (termen colonialist care indica fetele tinere, debutante, din familiile bogate de pe plantațiile americane), „gospodina” divorțată ce a dat chix în afaceri, jurnalista de culoare aprigă și temerară și asiatica cu chip neted și ochi profunzi și misterioși, homeopată practicantă. La fel de „pestriți” sunt și bărbații, aceștia adunând laolaltă polițistul loial, nativul american puternic, dar cu spirit tulburat, fermierul singuratic, hipsterul cu hobby-uri neobișnuite (în cazul nostru, tâmplăria), imigrantul latin seducător, judecătorul arogant din Texas, profesorul emerit cu accent british „perpetuu îndrăgostit” de studente, predicatorul afro-american plin de vorbe goale, crescătorul de animale cu mostre de înțelepciune proverbială și managerul de depozit furios, colcăind de violență reprimată. Cu toții sunt definiți de ceea ce știu, dar mai ales de ceea ce nu știu și etalează cu precizie matematică aplecarea spre fiecare dintre păcatele biblice. Da, inclusiv crima, căci atunci când concurenții par să fie lăsați pe cont propriu de producător, în mijlocul lor apare și prima victimă. Cine să fie? Te lăsăm să descoperi singur/ă, asigurându-te că nu va fi nici pe departe unica.

„Cel mai bun loc pentru a te ascunde de tine însuți este printre străini”

Fiecare personaj are ocazia să-și spună povestea, prefigurând secretele ce le-ar putea stârni intenții criminale. Monica Ramirez chiar s-a întrecut pe sine în ceea ce privește psihologia creațiilor sale. Dincolo de un roman al păcatului, poate chiar al moravurilor, „Cerul va fi indigo” este o extraordinară mostră de finețe de analiză psihologică.

Ce ne-a plăcut este că, deși aparent fiecare personaj e un tipar, în realitate cu toții sunt imprevizibili, cu toții declină diverse nuanțe de furie gri, cu toții cad pradă sentimentelor și emoțiilor viscerale. E o ambiție colosală să îți asumi riscul de a crea un roman din perspectiva a cincisprezece personaje, iar faptul că la finalul cărții îți lipsesc în egală măsură toți e dovada ultimă că Monicăi Ramirez i-a reușit: a scris o epopee cu eroi și antieroi multipli, fără personaje secundare. Fiecare plăsmuire literară e atât de bine recreată în pagină încât ai tendința să scuturi cartea, așteptându-te ca dintre filele sale să iasă la suprafață omuleți în carne și oase. 

Nu o să negăm, ne-a ispitit tare de tot să ne dăm cu presupusul în ceea ce privește identitatea criminalului. Nu numai că e greu să ghicești (n-o să mințim, noi am făcut-o numai parțial), e aproape imposibil să dibui „încrengătura” minuțioasă de indicii impecabil presărate în scheletul romanului. Nu numai că crimele par aleatorii, ele diferă ca metode, motive și oportunități. Victimele nu au aproape nimic în comun, iar unele vieți par să fi fost curmate din pasiune, celelalte cu premeditare. Și arma crimei diferă radical. Cert e că se vede că Monica Ramirez e „regina” romanului polițist fiindcă nimic nu e lăsat la întâmplare.

Însă ce e cu adevărat admirabil la minunatul „Cerul va fi indigo” e faptul că se prezintă pe atât de multe substraturi. Fiindcă ne-am familiarizat cu stilul autoarei, nu ne mai miră (dar ne farmecă!) abundența, bogăția și frumusețea inserțiilor stilistice. Dar de impact în roman sunt analogiile. Începem, evident, cu nuanța indigo. Simbolizând spiritul, dar și puterile psihice, un etalon al celui de-al șaselea simț, al acelui instinct care e adesea adus în discuție în paginile romanului, indigoul colorează cele mai plastice descrieri. Mai întâi e îngemănat cu auriu, apoi cu negru și în cele din urmă cu gri de furtună care sugerează ambivalența răului și a binelui. Ruginiul și argintiul completează tabloul măiestru stropit cu psihologia culorilor, arătând că Monica Ramirez a luat nuanțe, le-a prefăcut în emoții și apoi le-a dat rolul de oracole ale unor evenimente devastatoare. Parcă ne vine să ne luăm picioarele la spinare de câte ori apar tușe de indigo în carte!

„Cerul era brodat cu nori răzleți în nuanțe dramatice de indigo tivit cu aur moale”.

„Soarele atârna jos la orizont, pictând apele line ale oceanului în ultima fâșie de lumină indigo”.

„(...) amurgul s-a instalat pe insulă, cerul căpătând o nuanță de indigo aprins ce-a fost cotropit treptat de negru”.

Alți „veghetori” ai personajelor? Pe lângă ochii din întuneric, santinelele la datorie, pinii înalți, prezențe intimidante și totodată binefăcătoare.

Până la urmă, nu e nici Survivor, nici Lost, e un roman de sine stătător, pe care îl vei devora dintr-o singură suflare. Original, provocator, îndrăzneț, inovator, nu ne ajung epitetele ca să-l lăudăm, cert e că „Cerul va fi indigo” are și o lecție prețioasă: poate că prea mult am luat totul de-a gata în lumea noastră și poate ar trebui, cu toții, să ne transpunem măcar mental în epoca în care bărbați și femei puternice au clădit o națiune trăind „cu puțin, dar nu puțin”.

Andreea Băluțeanu

DivaHair